Alertă în Capitală: Polițiștii cer sprijinul cetățenilor pentru identificarea unui bărbat care a agresat o tânără în stația de metrou Lujerului (FOTO)
Polițiștii din Capitală cer ajutorul cetățenilor pentru găsirea unui bărbat suspectat că a agresat o tânără la stația de metrou Lujerului.
„Poliţia Capitalei solicită sprijin pentru identificarea bărbatului din imagini, bănuit de comiterea unei infracţiuni de agresiune sexuală, săvârşită la data de 25 august 2018, asupra unei femei în vârstă de 28 de ani, în timp ce se aflau în incinta staţiei de metrou Lujerului”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei.
Persoanele care pot oferi detalii în legătură cu bărbatul în cauză sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
![]()
Foto:politiaromana.ro
![]()
Foto:politiaromana.ro