Polițiști PRĂDAȚI de hoți de Ziua Națională: Magazia cu BUNURI CONFISCATE a fost spartă

Publicat: 04 12. 2018, 17:53

Polițiștii din Slatina au fost prădați de hoți, chiard e Ziua Națională.

Directorul executiv al Direcţiei Regionale a Vămilor Craiova, Dumitru Olteanu, a declarat pentru Agerpres că magazia cu bunuri confiscate a fost spartă și s-au furat țigări de aproape un milion de lei.

Potrivit acestuia, este în curs o anchetă penală la finalul căreia va avea loc şi o anchetă administrativă.

„În ziua de 01.12.2018, în jurul orei 2,45, persoane necunoscute, prin escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns într-un depozit amplasat în incinta Biroului Vamal Olt şi prin forţarea sistemului de asigurare a uşii, au sustras 31 de baxuri de ţigări pe care ulterior le-au abandonat lângă gardul despărţitor al unităţii. Lucrătorii din cadrul Biroului Vamal Olt au sesizat ulterior că din incinta depozitului lipsesc un număr de 145 de baxuri de ţigări. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.