Polițiștii de frontieră de la Giurgiu au găsit un iranian și un irakian ascunși într-o mașină decapotabilă (FOTO)
Polițiștii de frontieră de la Giurgiu au descoperit un irakian și un iranian care încercau să intre ilegal în țară, ascunși în spațiul destinat plierii plafonului unei mașini decapotabile.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism marca Saab, Ilie N. însoțit de Cankut K., ambii cetățeni români.
Verificând mijlocul de transport, polițiștii i-au descoperit pe cei doi bărbați, care nu aveau documente de identitate. La cercetări, s-a stabilit că aceștia se numesc Salah H., cetățean irakian de 20 de ani, și Ahmed K., cetățean iranian de 50 de ani. Românii au susținut că, într-o parcare din Bulgaria, cei doi cetățeni străini i-au rugat să îi transporte până la București, în schimbul sumei de 400 de euro.
Pe numele celor doi români au fost întocmite dosare penale pentru ”infracțiunile de racolare, călăuzire, transportare sau adăpostire a unei persoane, în scopul trecerii frauduroase a frontierei de stat a României, în scopul de a obține un folos patrimonial”, se arată în comunicat.![]()
![]()