Polițiștii protestează în fața Ministerului de Interne, pentru restanțele salariale din ultimii doi ani: „Ne-am săturat să fim fraierii de serviciu”

Publicat: 19 10. 2022, 12:06
Actualizat: 27 10. 2022, 12:12
Foto: Poliția Română / Facebook

Poliţiştii protestează miercuri în fața Ministerului de Interne. Motivul? Sindicaliștii cer pentru polițiști sume de bani restante din ultimii doi ani.

Protest al polițiștilor în fața MAI

Sunt așteptați să participe la protest aproximativ 500 de polițiști. Aceștia spun ca dublarea ratelor la bănci, dar și a preturilor la alimente au dus la scăderea veniturilor lor cu peste 50%.

„Polițiștii vor fi din nou în stradă pentru a solicita plata drepturilor salariale restante pe care Guvernul României a considerat de bunăcuviință să le înghețe. Astfel, sub pretextul că aplicarea legii salarizării nu este posibilă, în timp ce alte categorii socio-profesionale au beneficiat în acest timp de diverse majorări salariale, constatăm că se împlinesc 2 ani de când drepturile noastre salariale restante au fost înghețate.

În aceste condiții, Sindicatul Europol continuă seria de proteste prin care nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii și acordarea restanțelor ce ni se cuvin, întrucât ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu ai sistemului bugetar care primesc din când în când promisiuni deșarte sau doar firimituri”, arată Europol.

Europol arată că trebuie eliminată percepția publică greșită conform căreia în această instituție „curge lapte și miere”:

„La acest moment dublarea ratelor la bănci, creșterea prețurilor la alimente, energie și carburanți, au condus la diminuarea veniturilor polițiștilor cu peste 50%, iar dacă ne dorim siguranță și integritate, în contextul aderării la spațiul Schengen, trebuie să înțelegem în mod definitiv că cel mai relevant factor în creșterea corupției este salarizarea mizeră de care au parte polițiștii în prezent”.