Compania Națională Poșta Română a achiziționat uniforme noi pentru cei 17.000 de salariați. Ultimele uniforme complete pentru poștași au fost cumpărate în urmă cu 15 ani.
„Mii de piese vestimentare au fost cumpărate pentru un număr de peste 17.000 de curieri poştali, ofiţeri suport clienţi, manageri unitate poştală, asistenţi manager unitate poştală. Investiţia Poştei Române a însemnat, în acelaşi timp, o economie pentru companie. Noile uniforme ale poştaşilor sunt menite să asigure atât confortul angajaţilor, cât şi identitatea de brand şi profesionalism în domeniul de activitate”, se arată într-un comunicat transmis de CNPR, potrivit ziare.com.
Cele 17.000 de uniforme au costat cinci milioane de lei, fiind cumpărate de la unul dintre principalii furnizori de echipamente din ţară, cu o reputaţie solidă pe piaţa de profil.
Noua uniformă a poștașilor va include tricouri polo şi şepci, cămăşi cu mânecă ajustabilă, pantaloni cu buzunare, dar şi pelerine de ploaie, impermeabile, cu glugă.
Reprezentanții Poștei Române au transmis că echipamentele pentru salariați asigură o economie importantă, deoarece contractul a fost atribuit unui agent economic autorizat ca unitate protejată. Astfel, suma de bani cu care Poşta Română a achiziţionat uniformele se deduce din fondul de handicap pe care CNPR îl datorează şi îl achită lunar către bugetul de stat.
„Ne preocupăm de imaginea şi bunăstarea angajaţilor noştri şi dorim ca aceştia să transmită profesionalism în interacţiunea cu clienţii, având totodată confort pe parcursul zilei de lucru. Această investiţie era absolut necesară, având în vedere că ultimele seturi de uniforme complete pentru poştaşi au fost achiziţionate acum mai bine de 15 ani”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale „Poşta Română”, în comunicatul citat.