Prahova: O femeie susține că un cetățean spaniol i-a RĂPIT copilul! MESAJ DISPERAT

Publicat: 21 02. 2018, 20:06

O femeie din Valea Călugărească, județul Prahova a anunțat autoritățile că fostul concubin i-ar fi răpit copilul, după ce femeia nu mai avea nicio relație cu acesta.

Bărbatul este cetățean spaniol, iar copilul s-a născut în Spania, unde femeia a lucrat. Mama copilului a trăit cu bărbatul în concubinaj în Spania, dar apoi s-a hotărât să revină în țară împreună cu copilul, scrie ziarulincomod.ro.

De prin luna ianuarie, bărbatul ar fi început s-o amenințe dorind ca aceasta să se întoarcă la el în Spania. Potrivit femeii, bărbatul ar fi amenințat-o că îi va face rău, că îl va răpi sau chiar îl va ucide pe copil.

Duminică, bărbatul a trecut la fapte, i-a furat mașina femeii și a fugit cu copilul până la această oră fiind de negăsit. Conform IPJ Prahova, copilul a fost dat în urmărire, după ce răpirea a fost raportată.