Prefectul de Harghita le cere primarilor să îndepărteze ”drapele care nu respectă legea” de pe sediile primăriilor

Publicat: 22 07. 2013, 17:50
Foto: radiomures.ro

Jean-Adrian Andrei, prefectul județului Harghita, le-a cerut, luni, primarilor să îndepărteze de pe sediile primăriilor ”drapelele care nu respectă legea, în maxim trei zile. Potrivit Mediafax, în caz contrar, primarii vor fi sancționați.

Am trimis o nouă circulară primarilor din judeţ, să se conformeze prevederilor legale în ceea ce priveşte arborarea dreapelului naţional pe sediile primăriilor şi le-am acordat un termen de trei zile să înlăture de pe sediile administraţiilor publice toate steagurile care nu respectă legea„, a declarat prefectul pentru sursa citată.

În această circulară, Andrei specifică faptul că Judecătoria Miercurea Ciuc a stabilit că procesul-verbal prin care Biro Laszlo, primarul localității Mădăraș, a fost sancționat este legal. Acesta a arborat, în luna februarie, drapelul Ungariei pe clădirea Primăriei.

Întrucât prin această hotărâre judecătorească este spulberată orice posibilă interpretare aleatorie, distorsionată, a prevederilor legale în materia arborării drapelului României şi ale altor state, dar şi pentru a preîntâmpina prejudicierea bugetului local prin aplicarea sancţiunii, amenzii pentru nerespectarea acestor texte de lege, vă rugăm ca în termen de trei zile de la primirea prezentei să înlăturaţi de pe clădirea primăriei drapelele care nu respectă normele juridice menţionate„, a notat Jean-Adrian Andrei în circulară.

Aceasta este a doua circulară transmisă de prefectul judeţului Harghita primarilor, de la începutul anului, după ce în 8 ianuarie i-a atenţionat că „legea are caracter imperativ şi nu facultativ, iar cei care nu se vor conforma se vor face vinovaţi de săvârşirea contravenţiilor prevăzute în actele normative menţionate, amenzile fiind cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei„.