Premierul Grindeanu trimite o delegaţie ministerială în Italia, după dezvăluirile din presă privind exploatarea muncitoarelor românce (VIDEO)

Publicat: 14 03. 2017, 10:31

Reprezentanții Ministerului de Interne și ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni vor efectua o vizită de lucru în Italia, ca urmare a informațiilor apărute în presă despre existența unor cazuri de exploatare a românilor aflați la muncă în regiunile Sicilia şi Calabria.

Printre cei care vor efectua deplasarea se numără Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, şi un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne. Vizita va avea lor în perioada 15-17 martie.

”Membrii delegaţiei vor avea întrevederi atât cu oficialităţile locale, cât şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor de români aflaţi la muncă în Italia, precum şi cu cei din mediul asociativ implicaţi în apărarea drepturilor muncitorilor străini şi combaterea abuzurilor asupra acestora.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a lansat o consultare pe teme concrete privind cooperarea şi dialogul bilateral româno-italian, într-o întrevedere cu şeful misiunii diplomatice italiene la Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Circa 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în condiții de sclavie în ferme din sudul Italiei, potrivit estimărilor poliției, citate într-un reportaj al The Observer.
Urmare a publicării acestor informații, ambasada română a semnalat autorităţilor italiene problemele pe care le au muncitoarele românce din provincia siciliană Ragusa. În plus, consulul român la Catania a solicitat o întrevedere cu prefectul din Ragusa, aceasta urmând a avea loc în cursul acestei săptămâni.

Premierul Grindeanu trimite o delegaţie ministerială în Italia, după dezvăluirile din presă privind exploatarea muncitoarelor românce

#DIRECT_ONE_6qd7gk#