Preotul Calistrat Chifan le vorbește enoriașilor despre legea antilegionară: Nu vine cineva să ne spună ce să citim și pe cine să nu citim. Trebuie să ne apărăm țara, neamul, istoria și poporul (VIDEO)

Publicat: 19 08. 2015, 14:13

Legea antilegionară, promulgată de președintele Klaus Iohannis la sfârșitul lunii iulie, a devenit subiect de predică pentru preotul Calistrat Chifan, de la Mânăstirea Vlădiceni, din Iaşi.

Preotul, devenit popular pe rețelele de socializare, a vorbit cu ocazia Prohodului Maicii Domnului despre legea ce prevede interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Acesta le-a cerut enoriașilor să nu rămână indiferenți și să lupte pentru „țară, neam, istorie și popor”.

„Astăzi se dorește să se demonstreze că românii care cred în Andronescu, Stăniloaie, Radu Gyr, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu și în valorile lor sunt antisociali. Nu există așa ceva. Avem vecini de orice fel, îi respectăm. Dar nu vine cineva să ne spună ce să citim și pe cine să nu citim. În cine să credem și în cine să nu credem. Pe cine să aruncăm din istorie și pe cine să păstrăm în istorie. Trebuie să fiți vrednici mărturisitori, pentru că nu vor putea politicienii să bage în pușcărie 22 de milioane de români o dată pentru că cred în poezia românească, în poezia închisorilor”, a afirmat părintele, potrivit activenews.ro.

Preotul i-a îndemnat pe cei prezenți la slijbă să citească mărturiile lui Dumitru Bordeianu, Paul Goma, ale lui Iustin Pârvu, ale lui Arsenie Papacioc, ale lui Ogoranu sau ale lui Marcel Petrișor pentru a se convinge că aceștia au luptat pentru libertatea țării.

“Trebuie să fim strâns uniți în jurul corectitudinii și omeniei. Trebuie să ne apărăm țara, neamul, istoria și poporul. Și atunci Maica Domnului și acoperământul ei vor rămâne peste noi.Dacă vom fi leneși și nepăsători și ne vom mulțumi să privim la televizor, vom rămâne cu televizorul”, a mai adăugat acesta.

Preotul Calistrat Chifan le vorbește enoriașilor despre legea antilegionară