Administraţia Prezidenţială a transmis că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Actul normativ are ca scop schimbarea acestei legi, iar obiectul este de a introduce prevederi care se referă la comunicarea hotărârilor judecătoreşti, din oficiu, prin poşta electronică, conform News.ro.
„Comunicarea hotărârilor judecătoreşti se va face, din oficiu, prin poştă electronică dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop direct sau la solicitarea expresă a instanţei în timpul procesului. Comunicarea va fi însoţită de semnătura electronică extinsă a instanţei, care va înlocui ştampila instanţei şi semnătura grefierului de şedinţă”, arată legea promulgată de către şeful statului.
De asemenea, „hotărârile judecătoreşti se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta”.
„Dacă comunicarea prin poştă electronică nu este posibilă din pricina lipsei datelor în acest sens sau sistemul folosit indică eroare în transmiterea prin poştă electronică, comunicarea hotărârilor judecătoreşti se va face potrivit art. 154”, se mai arată în sursa citată.
Conform inițiatorilor, aceștia au corespondat cu toate instanțele de judecată din România pentru a strânge date despre la eficiența transmiterii actelor procedurale pe e-mail destinatarilor, respectiv eventualele erori descoperite în timpul efectuării acestei metode de comunicare.
Astfel că, Din 233 de instanțe, doar 23 au înregistrat erori minore. De asemenea, dintre acestea, doar 2 nu au instalat până în prezent program de comunicare a actelor pe e-mail . În plus, aproape 87% dintre instanțe au specificat că nu au fost raportate erori în furnizarea actelor procedurale pe e-mail destinatarilor, conform Profit.ro.