Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament legea privind incompatibilitatea aleșilor locali (VIDEO)

Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament legea privind incompatibilitatea aleșilor locali (VIDEO)

Proiectul de lege adoptat de parlamentari în care se permite aleșilor locali să facă parte din Adunările Generale ale Acționarilor (AGA) ale societăților de interes local a fost retrimis de președintele Klaus Iohannis pentru reexaminare.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 3 noiembrie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției", arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

"Este incontestabil dreptul legiuitorului de a adapta regimul juridic al incompatibilităților în funcție de noile realități sociale și de necesitatea protejării intereselor comunităților locale. Considerăm însă că intervențiile legislative nu trebuie să afecteze substanța acestui regim și trebuie să fie realizate într-o modalitate clară, previzibilă, astfel încât, pe de o parte, alesul local să-și poată conforma conduita, iar pe de altă parte să fie exclusă posibilitatea unei interpretări care să genereze o practică neunitară. Or, legea transmisă la promulgare nu răspunde acestor cerințe", se motivează în cererea de reexaminare.

Proiectul a fost susţinut și votat de toate partidele politice, dar acum aceștia vor trebuie să reanalizeze inițiativa înainte de a o retrimite pentru promulgare.

În expunerea de motive, iniţiatorii susţin că actuala lege poate genera confuzii şi că aleşii locali nu pot gestiona corect treburile comunităţii dacă nu fac parte din adunările generale ale societăţilor de interes local sau naţional. Este vorba, de exemplu, despre regiile de apă și canal.

Cele mai multe cazuri de incompatibilitate înregistrate în rândul aleşilor locali au vizat fix această problemă. Acest articol de lege a ajuns și la Curtea Constituțională, iar judecătorii CCR au decis că este constituțional.

Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament legea privind incompatibilitatea aleșilor locali

#DIRECT_ONE_p7a4or#

Urmăriți B1TV.ro și pe