Președintele Traian Băsescu, alături de Angela Merkel la ultimul său summit al liderilor europeni (FOTO)

Publicat: 18 12. 2014, 22:54
Foto: flickr.com

Președintele Traian Băsescu participă joi și vineri la ultimul său summit al liderilor europeni. Șeful statului s-a întâlnit în prealabil cu liderii Partidului Popular European.

Traian Băsescu a apărut atât în poza de grup lângă Angela Merkel, cancelarul Germaniei, lider european cu care a cultivat bune relații mai ales în ultimii ani de mandat, dar și la ședința PPE.

Președintele României, Traian Băsescu, a declarat joi dimineață pe Aeroportul Otopeni, înainte de plecarea la Consiliul European că, având în vedere că este ultima sa participare la o astfel de întrunire, a fost onorat să fie parte a acestei structuri a UE și că în tot acest timp a reprezentat interesele României în cel mai bun mod posibil.

”Voi partcipa la ultimul Consiliu European. Împlinesc 10 ani de participare la această structură a UE. A fost o onoare. Am reprezentat interesele României la limitele maxime la care puteau fi reprezentate.”, a declarat șeful statului.