Prima decizie a anchetatorilor, după ce un fost boxer a bătut un fost viceprimar (VIDEO)
Încăierarea dintre fostul viceprimar Laurian Lucaș și fostul boxer Ciprian Ciocan a devenit virală în social media. Evenimentul violent și în același timp comic, a intrat în vizorul procurorilor.
Laurian Lucaș și Ciprian Ciocan au dat explicații la Poliție și mai apoi, primul menționat, laJudecătoria Bacău, săptămâna trecută. Fostul boxer a fost prezentat vineri cu propunerea de arestare preventivă.
În urma bătăii, anchetatorii au luat o primă decizie. Fostul boxer Ciprian Ciocan a fost pus sub control judiciar, informează Ziarul de Bacău.
Bătaia dintre fostul boxer și fostul viceprimar (VIDEO)
Cum a început conflictul dintre fostul viceprimar și fostul boxer
În plină zi, fostul boxer Ciprian Ciocan l-a ridicat de la masă, la un restaurant din Bacău pe fostul viceprimar, Laurian Lucaș. Se speculează că tensiunile au început pe fondul unui conflict mai vechi, ce ar implica o datorie neplătită din partea fostului edil local.
Cei doi s-au mutat mai departe de masă, iar Ciocan, recalcitrant, a început să-l tragă de haine pe Lucaș, după care a expediat mai multe lovituri de pumn, așa cum se poate observa din imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Lucaș a vrut să evite conflictul, dar Ciocan a trimis mai multe directe și croșee în aer, după care au ieșit din raza de acțiune a camerei video. Potrivit martorilor, agresorul a venit și cu ajutoare și s-ar fi lăsat cu scaune aruncate.
Lucaș și Ciocan au amândoi vârsta de 47 de ani. Ambii au făcut box în tinerețe. Lucaș a fost în Legiunea Străină, iar Ciocan a ajuns chiar boxer profesionist. Atât viceprimarul, cât și sportivul retras din activitate au făcut închisoare.