Prima ediție Untold, finanțată ilegal. Judecătorii urmează să pronunțe sentința finală
De Untold se leagă multe aspecte bizare, ilegalități și absurdități. Una dintre ele a fost scoasă la suprafață de procurorii din Cluj.
Prima ediție a evenimentului muzical, organizată în anul 2015, ar fi fost organizată ilegal. Un dosar penal a fost deschis în acest sens, iar judecătorii din Cluj sunt așteptați să pronunțe sentința definitivă.
Dosarul finanțării ilegale a ajuns la Curtea de Apel Cluj, unde va fi anunțată decizia finală. Primul termen este programat pentru data de 23 septembrie 2021. În primă instanță s-a stabilit că pentru organizarea festivalului a fost obținută ilegal o finanțare în valoare de 400.000 de euro.
În luna aprilie a anului în curs, Vlad Pop, fost președinte al Federației SHARE, organizatoare a primei ediții Untold, a fost trimis în judecată pentru accesare ilegală de fonduri și fals în înscrisuri, sub semnătură privată. El s-a ales cu o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare. A fost o condamnare în primă instanță, potrivit Ziare.
Scandal uriaș după festivalul Untold 2021
Cele mai recente controverse legate de Untold se referă la faptul că evenimentul s-a desfășurat cu 300.000 de oameni, dintre care aproape nimeni nu a purtat mască. Printre cei care au luat parte la eveniment fără a ține cont de măsurile sanitare impuse de guvern s-au numărat inclusiv Lucian Bode, actual ministru de Interne și interimar la Justiție, fost ministru al Economiei și al Transporturilor.
Potrivit organizatorilor, 20% dintre participanții la eveniment au fost nevaccinați, deci aproximativ 60.000 de persoane. Accesul al festivalul din 2021 s-a făcut pe bază de certificat de vaccinare și test PCR. Cei vaccinați anti-COVID nu au fost testați, deși inclusiv persoanele care au primit serul pot fi infectate și transmit mai departe virusul.
În plus, după primele cercetări s-a constatat că zeci de persoane au deținut și au consumat droguri la Untold.