Primăria Capitalei organizează, în weekend, primul târg de adopții de căței din acest an / Unde va avea loc evenimentul
Primăria București, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), organizează sâmbătă, 25 martie, primul târg de adopții de căței din acest an.
Unde va avea loc primul târg de adopții de anul acesta
Iubitorii de căței sunt așteptați sâmbătă, 25 martie, între orele 11:00 și 17:00, în Parcul Circului, situat în sectorul 2, lângă Circul Metropolitan București, pentru a adopta un blănos care are nevoie de o familie.
Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, la târg vor fi 40 de căţei, dintre care 30 de pui şi 10 adulţi. Căţeii au toate procedurile legale îndeplinite, sunt microcipaţi, deparazitaţi intern şi extern, vaccinaţi, iar adulţii sunt şi sterilizaţi. Adopţiile sunt gratuite.
Care este alternativa celor care nu pot ajunge la târgul de adopție din weekend
Persoanele care nu pot ajunge la târgul din Parcul Circului pot veni să adopte direct de la centre:
- ASPA Pallady, situat pe Drumul Lunca Jariștei 47, Sector 3, București, tel: 0741817865, https://www.facebook.com/ASPAPallady;
- ASPA Bragadiru, situat pe strada Gospodărie Agrozootehnică, Bragadiru, jud. Ilfov, tel: 0734301394, https://www.facebook.com/ASPABragadiru;
- ASPA Mihăilești, situat pe strada Complexului 2A, Mihăilești, jud. Giurgiu, tel: 0741817857, https://www.facebook.com/ASPAMihailesti.
- Programul centrelor de adopții este de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 16:00.
Anul trecut, au avut loc 30 de târguri de adopții, organizate în diferite locații din București și Ilfov, de exemplu la Arena Națională, la Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” din Mogoșoaia, la Grădina de Vară din Herăstrău, precum și cel online, găzduit de Circul Metropolitan București, pentru cățeii seniori.
În total, au fost adoptați, de la târguri și direct din centre, 1.264 de câini. 295 dintre ei și-au găsit familii iubitoare și responsabile în cadrul târgurilor ASPA.