Primăria Generală A PUBLICAT LISTA beneficiarilor de vouchere suplimentare din cadrul proiectului "Biciclişti în Bucureşti". VEZI dacă te afli și tu printre NOROCOȘI
Primăria Municipiului Bucureşti a publicat lista beneficiarilor celor 25.000 de vouchere suplimentare oferite prin proiectul „Biciclişti în Bucureşti” pe site-ul instituţiei.
Având în vedere faptul că Primăria Municipiului Bucureşti a suplimentat cu 25.000 numărul voucherelor acordate pentru achiziţionarea unei biciclete, prin HCGMB 371/11.09.2017, cetăţenii care s-au înscris în programul „Biciclişti în Bucureşti” în perioada 24.07-25.07.2017, dar nu s-au regăsit pe lista primilor 5.000 de beneficiari vor intra în curând în posesia voucherelor, a transmis municipalitatea într-un comunicat de presă.
Ca urmare a finalizării procesului de actualizare a datelor, un număr de 18.323 de cetăţeni urmează să intre în posesia unui voucher. Lista acestora este publicata pe pagina proprie de internet a Primariei Municipiului Bucuresti (www.pmb.ro), la secţiunea „Biciclişti în Bucureşti”, fiecare beneficiar identificându-se dupa iniţiale, nume, prenume şi număr de înregistrare în proiect.
Voucherele vor fi expediate prin curier la adresele de domiciliu/reşedinţă/corespondenţă ale participanţilor. În situaţia în care voucherul nu poate fi înmânat beneficiarului de către curier, acesta va fi returnat Primăriei Municipiului Bucuresti, iar ulterior va putea fi ridicat personal de către beneficiar de la Centrul de Informare şi Documentare pentru Relaţia cu Cetăţenii al Primăriei Municipiului Bucureşti, Bdul. Regina Elisabeta, nr. 42, sector 5, după expirarea perioadei de distribuire de către firma de curierat, prin contactarea telefonică prealabilă a fiecărui beneficiar.
Modul în care va fi completată lista beneficiarilor până la numărul de 25.000 de vouchere care vor fi emise în etapa a doua va fi adus la cunoştinţă publicului în perioada următoare.
Voucherele pot fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice şi dispozitive de tip Segway/Ninebot şi accesorii ale acestora, destinate persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani, numai din magazinele participante la Proiect.
În ceea ce priveşte lista magazinelor participante în cadrul proiectului „Biciclişti în Bucureşti”, având în vedere că a expirat perioada de înscriere a agentilor economici, aceasta a fost, de asemenea, publicata pe site- ul www.pmb.ro