Primarul din Botoșani, Ovidiu Portariuc, restricționează activitatea jurnaliștilor locali
Primarul din Botoșani, Ovidiu Portariuc, este în război total cu ziariștii locali. Edilul este adeptul unui regulament, aparent, de acreditare lejeră la primărie, dar care în realitate restricţionează activitatea jurnaliştilor.
Ca să poată intra în instituţie, aceştia trebuie să pună la dispoziţie o serie de informaţii detaliate despre ei, dar şi despre locul de muncă. În schimb, Portariuc le poate ridica acreditarea oricând.
Ca să obţină o acreditare în instituţia publică, jurnaliştii trebuie să completeze un formular. Cei care îşi desfăşoară activitatea la TV sau la radio trebuie să furnizeze angajaţilor numele emisiunii, ora de difuzare, iar cei care lucrează în presa scrisă trebuie să declare tirajul publicaţiei. Jurnaliștii mai trebuie să trimită un CV, o copie după cartea de identitate, o copie după legitimaţia de serviciu şi două poze, adică documente pe care nici măcar Poliţia nu le cere în mod obişnuit.
“Pentru a le facilita accesul, am recurs la realizarea unor legitimații și nu am făcut decât să supunem dezbaterii publice un proiect de acreditare a presei”, susține edilul.
Primarul susţine că a recurs la aceste măsuri pentru a se ridica la standardele internaţionale.
“Eu i-am rugat pe colegii mei din departamentul de Comunicare cu Cetățenii să caute modele din tară și să facă un proiect care să fie european, civilizat, cred eu minimă ordine , nu își propune nicidecum oprirea accesului presei , ba din contră, eu cred ca ar veni în sprijinul lor”, a mai spus Ovidiu Portariuc.
“Potrivit noilor reguli, jurnaliștii sunt obligați să poarte ecuson atât în sediul primăriei cât și în toate unitățile subordonate, de la cimitire până la stadion. Dacă nu porți 5 minute ecusonul, ai încălcat regulamentul și…la revedere, de fapt nu la revedere, adio acreditare”, a declarat Sergiu Bălășcău, jurnalist.
“În concluzie, sub această mască a acreditării jurnaliștilor, de fapt, i se dă lui puterea de a acorda și de a retrage acreditări după bunul plac”, a subliniat Bălășcău.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf