Primarul din Sinaia a dat alarma: 10 grenade ofensive, găsite în staţiune!

Publicat: 19 07. 2021, 13:43
Primarul din Sinaia a dat alarma: 10 grenade ofensive, găsite în staţiune! Sursa foto: Facebook

Vlad Oprea, primarul staţiunii montane Sinaia, a dat alarma, luni, în jurul prânzului. Zece grenade defensive care datează din perioada celui de- al Doilea Război Mondial au fost descoperite în incinta fostului cinematograf Perla din staţiunea Sinaia. Zona a fost izolată, iar muniţia a fost ridicată în siguranţă.

Artileria a fost găsită de muncitorii care făceau curăţenie în postul de comandă de sub fostul cinematograf. Acţiunea de igienizare a fost făcută în condiţiile în care clădirea a fost revendicată şi retrocedată şi trebuia predată noului proprietar.

Angajaţii Primăriei au chemat geniştii

Imediat, angajaţii primăriei care au făcut această descoperire şi-au alertat superiorii din comanda Serviciului de Protecţie Civilă a Primăriei Sinaia, iar Serviciul Pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a finalizat acţiunea.

Prmăria Sinaia a anunţat că Politia Sinaia şi Politia Locală Sinaia au asigurat prompt perimetrul, încât acţiunea a avut parte de un climat de normalitate în rândul populaţiei.