Primăvara este cu 30 de secunde mai scurtă cu fiecare an care trece: Explicaţia astronomilor (VIDEO)

Publicat: 24 03. 2015, 13:56
Foto: zeceintop.ro

Primăvara este mai scurtă cu circa 30 de secunde cu fiecare an care trece, susțin cercetătorii. Cei mai mulţi oameni nu vor observa nicio modificare în timpul vieţii, potrivit acestora, informează  theguardian.com.

Micșorarea duratei primăverii este o consecinţă a precesiunii, un efect ce constă într-o „clătinare” a Pământului în timpul mişcării de rotaţie în jurul propriei axe, sub influenţa atracţiei gravitaţionale a Soarelui şi a Lunii. Mişcarea este asemănătoare, parţial, cu cea a unui titirez, a cărui axă de rotaţie nu rămâne stabilă mereu în timpul rotirii, ci se înclină şi descrie, la fiecare câteva secunde, un cerc, cu unul dintre capete, în timp ce celălalt rămâne fix. În cazul Terrei, acest efect de precesiune durează circa 26.000 de ani per ciclu.

Totuşi, nu există motive de îngrijorare, pentru că efectul creşterii duratei unor anotimpuri şi al scurtării altora nu devine sesizabil decât în mii de ani. Potrivit calculelor specialiştilor, cea mai scurtă primăvară va fi undeva în jurul anului 6430.

Potrivit unui tabel întocmit de Larry Gerstman, astronom amator din New York, în 2015, vara va fi cel mai lung anotimp din punct de vedere astronomic, cu o durată de 93,65 de zile, urmat de primăvară, cu 92,76 de zile, toamnă, cu 89,84 de zile, şi iarnă, cu 88,99 de zile.

Primăvara, cu 30 de secunde mai scurtă în fiecare an