Primele și indemnizațiile de lot olimpic pentru sportivi și antrenori, majorate printr-o hotărâre a Guvernului
Guvernul a decis, miercuri, majorarea primei și indemnizațiilor de lot olimpic pentru sportivi și antrenori, potrivit Biroului de presă al Executivului, citat de Agerpres.
”Valoarea primelor este de până la 1.500 lei și se acordă din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Nivelul indemnizațiilor pentru sportivi crește până la 1.000 lei/ lună, iar nivelul indemnizațiilor pentru antrenorii care asigură pregătirea sportivilor beneficiari ai bursei olimpice se ridică până la 600 lei/ lună. Aceste indemnizații se acordă pe perioada acțiunilor de pregătire sportivă și a competițiilor, la propunerea federațiilor sportive naționale de specialitate”, se arată în Hotărârea Guvernului.
Potrivit sursei citate, membrii comisiilor și colectivelor tehnice multidisciplinare din cadrul COSR și Ministerului Tineretului și Sportului, care au contribuit la obținerea unor performanțe la Jocurile Olimpice, Jocurile Olimpice de Tineret, Jocurile Europei, Festivalul Olimpic al Tineretului European, Jocurile Francofoniei, pot fi premiați cu premii individuale de până la 15.000 lei, mai arată sursa citată.