Primul cod portocaliu de caniculă din acest an. Meteorologii avertizează că temperaturile vor ajunge la 38 de grade Celsius

Primul cod portocaliu de caniculă din acest an. Meteorologii avertizează că temperaturile vor ajunge la 38 de grade Celsius
Foto: pixabay.com

În următoarele zile România va fi lovită de caniculă, iar meteorologii avertizează că urmează temperaturi de 38 de grade la umbră, până în 1 iulie.

Meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă în zilele de 29, 30 iunie şi 01 iulie, iar fenomenele vizate sunt reprezentate de val de căldură persistent şi disconfort termic accentuat. Printre locurile afectate de caniculă se află vestul țării, iar restul regiunilor din țară se află sub cod galben de caniculă.

Urmează temperaturi de  până la 38 de grade Celsius

Astfel că, din 29 până în 1 iulie, valul de căldură va fi persistent în vestul, nord-vestul şi local în centrul țării, iar temperaturile vor atinge  valorile maxime extreme ale sezonului estival.

Județele vizate de Codul portocaliu sunt Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș, conform Administrația Națională de Meteorologie.

Așadar, se vor înregistra adesea valori de 37-38 de grade, și va fi accentuat  disconfortul termic.

ANM transmite că în aceste locuri, valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile vor atinge valorile maxime extreme, înregistrate în sezonul estival.  Astfel că, se vor înregistra adesea valori de 37-38 de grade, conform Digi24.ro.

Caniculă în România. Cod portocaliu în 9 județe

Avertismentul transmis de ANM  este valabil pentru zilele de miercuri, joi și vineri. În aceste zile, restul țării se află sub  Cod galben de caniculă.

Meteorologii au emis pentru marți o avertizare de Cod galben, valabilă în județele Satu Mare, Bihur, Arad și Timiș. Temperaturile  vor fi de 35-36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va fi peste pragul  de 80 de unități.

De asemenea, zonele care nu sunt afectate de cod portocaliu, maximele vor înregistra  33-37 de grade.

În plus, în zonele de câmpie și podiș disconfortul termic va fi ridicat în zonele, iar indicele temperatură-umezeală  va depăși pragul critic de 80 de unități, conform sursei citate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`