Primul deces din cauza gripei porcine, în România: Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Capitală, a murit din cauza virusului (VIDEO)

Publicat: 04 02. 2016, 10:42

S-a înregistrat primul deces din cauza gripei procine, în România. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Capitală, informează B1 TV. Bărbatul care a murit suferea de mai multe afecțiuni și nu fusese vaccinat antigripal.

În total, în ultima lună, în România s-au înregistrat 52 de cazuri de gripă porcină. În acest moment, în Capitală sunt 36 de cazuri. La nivel național sunt înregistrate 95 de cazuri de gripă, dintre care 72 sunt de gripă porcină.

Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului ”Matei Balș”, a declarat că numărul de cazuri de gripă, înregistrate până în acest moment, se încadrează în normalitatea acestui sezon.

”Sunt până acum aproximativ 50 de cazuri confirmate cu AH1N1, ceea ce se încadrează în normalitatea acestui sezon rece.  Trebuie luate măsurii de precauție pentru că oricând poate apărea o epidemie. Gripa este o afecțiune severă, dă insuficiență respiratorie, dă afectare cardiacă și afectare neurologică. Toate acestea trei pot fi mortale”, a declarat Apostolescu.

Primul deces din cauza gripei porcine, în România

#DIRECT_ONE_ros942#

Gripa procină face victime în întreaga regiune. Astfl, în Republica Moldova, s-au înregistrat până acum două decese, de la începutul sezonului rece fiind confirmate peste Prut 156 de cazuri de îmbolnăviri de gripă, cele mai multe fiind provocate de virusul gripal AH1N1, notează monitoruldevaslui.ro.

În regiunea transnistreană sau îmbolnăvit 21 de oameni.

De asemenea, în Ucraina, din septembrie anul trecut, 176 de oameni au murit din cauza virusului gripal. În total, in Ucraina s-au înregistrat peste trei milioane de cazuri de îmbolnăvire de gripă.

În Rusia, virusul gripei porcine a provocat circa 120 de decese.