Primul exercițiu din acest an pentru verificarea sistemelor de alarmare în situații de protecție civilă

Primul exercițiu din acest an pentru verificarea sistemelor de alarmare în situații de protecție civilă

Primul exercitiu din 2018 care are ca scop testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă va avea loc astăzi, în toate județele, în intervalul orar 10.00 – 11.00.

Exercițiile au început să aibă loc din luna august 2017, în prima zi de miercuri a ficarei luni, potrivit Hotnews.

În cadrul exercițiului, semnalele de alarmă au următoarele semnificații, în funcție de durata acestora: semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele, semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din cinci sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de zece secunde între ele, semnalul PREALARMA AERIANĂ se compune din trei sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele (prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorități despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian) și semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute/

În Capitală există doar 102 sirene centralizate și pot fi acționate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București -Ilfov, din 390 de sirene în evidență (337 electrice și 53 electronice).

Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice sunt inundațiile, când este semnalată iminentă producerii unor viituri care să pună în pericol viață persoanelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Un alt oraș din Europa încearcă să combată turismul excesiv. Vizitatorilor li se vor percepe taxe duble, din 2025
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul