Principala sursă de apă pentru Cluj-Napoca, plină de gunoaie

Publicat: 08 11. 2017, 14:03
Foto: Wikipedia

Pe malul lacul Tarniţa, principala sursă de apă pentru Cluj-Napoca, au fost depozitate ilegal cantităţi impresionante de deşeuri.

Astfel, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că a derulat o acţiune de ecologizare a lacului.

Consiliul Judeţean a fost nevoit să intervină, în condiţiile în care primăria Gilău nu s-ar fi implicat suficient în rezolvarea crizei, susține preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, care a mai adăugat că instituţia pe care o conduce, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, a identificat mai multe persoane care au aruncat gunoaie pe malul lacului.

”Chiar dacă obligaţia salubrizării acestor zone aparţine primăriilor locale, am considerat normal să le venim în ajutor. Pe de altă parte însă, nu trebuie uitat faptul că cele mai interesate în asigurarea unui mediu curat, care să atragă turiştii şi investitorii, sunt primăriile”, a declarat Tişe.

Sumele cheltuite pentru salubrizarea zonei au ajuns la 12.000 de lei, iar autoritățile amenință că vor fi recuperate de la cei care au aruncat gunoaiele, potrivit Adevărul.