Principesa Margareta şi Principele Radu au luat Lumina Sfântă la Chişinău

Publicat: 12 04. 2015, 19:54

Lumina Sfântă a fost dusă şi la Chişinău de o delegaţie în fruntea căreia s-a aflat Înalt Prea Sfinţia Sa Vladimir.

Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu au participat la ceremonia primirii Luminii Sfinte în noaptea Învierii, alături de autorităţile de la Chişinău: preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Casa Regală a României sprijină integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Familia Regală oferă sprijin umanitar, social, cultural şi diplomatic, exact cum a făcut în anii 1997-2002 Regele Mihai pentru integrarea României. De aceea, Familia Regală a petrecut Paştele la Chişinău.

În februarie, autorităţile moldovene au cerut Casei Regale să transmită intenţiile lor de aderare la nivel internaţional. La fel a procedat în anii 1997-2002 Regele Mihai, care a realizat mai multe vizite în ţări europene monarhice, dar şi în Franţa şi în America, pentru a ajuta România să se integreze în UE şi în NATO.

În toate vizitele externe, Casa Regală a României va face lobby pentru aderarea Republicii Moldova. În plus, în luna mai, Casa Regală doreşte să reunească la Palatul Elisabeta Academia Română cu cea din Republica Moldova.