Prințul Charles a sosit în România pentru a participa la funerariile Regelui Mihai
Prințul Charles a ajuns vineri seară, după ora 23, în România. Primul urmaș al Reginei Elisabeta a II-a pe linia de succesiune la tronul britanic va participa sâmbătă la evenimentele ce se desfășoară cu ocazia funerariilor Regelui Mihai.
Deja în țară mai mulți membri ai familiilor regale care vor participa la înmormântarea de sâmbătă. Vorbim despre Regele Simeon al II-lea al bulgarilor, Regele Juan Carlos al Spaniei şi Regina Sofia, dar şi principesa Muna a Iordaniei. Alte capete încoronate urmează să sosească pentru a participa la evenimentele de sâmbătă.
Prințul Charles este cunoscut drept un mare iubitor al României, fiind prezent în țara noastră în numeroase vizite, având chiar și o casă.
De asemenea, legăturile dintre Casa Regală a României și cea a Marii Britaniei sunt unele de sânge. Regele Mihai este văr de gradul al treilea cu Regina Elisabeta a II- a Marii Britanii.
De altfel, la sărbătorirea a 60 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a, Regele Mihai a fost invitat de onoare şi, în semn de respect, la poza de grup a fost aşezat chiar lângă Regină.