Prințul Charles, față în față cu o BROASCĂ din Parcul Văcărești. Omului cu sânge albastru i s-a propus să o sărute, dar broscuța a avut ghinion
Prințul Charles a vizitat, joi, Parcul Natural Văcărești. Acesta a inaugurat observatorul pentru păsări, prima facilitate disponibilă pentru vizitatorii parcului, informează Agerpres.
El s-a întalnit cu voluntari și studenți ai Asociației Parcul Național Văcărești, dar și cu un grup de copii, care discutau cu un herpetolog despre broaștele și șerpii care pot fi întâlniți în "delta dintre blocuri".
Herpetologul le-a prezentat copiilor și o broască, subliniind — în râsetele acestora — că animalul respectiv nu dă râie. I-a explicat totodată Alteței Sale Regale că în România unii oameni au prejudecata că broaștele ar da anumite boli.
În timpul discuțiilor, Vlad Cioflec, herpetologul de la Asociația Parcul Natural Văcărești, a găsit o broască în imensitatea parcului, a luat-o în căușul palmelor și i-a dat-o prințului să o sărute. Broscuța n-a avut, însă, noroc. Charles, pasionat de biologie, a râs de oferta primită.
Momentul a fost surprins într-o fotografie ce poate fi văzută pe site-ul pressone.ro.
Pentru a marca vizita, Alteța Sa Regală a plantat un plop alb. După ce a terminat, prințul Charles i-a urat copacului "mult noroc", iar ofetiță i-a oferit acestuiaun buchețel de păpădii.