Probleme în sistemul sanitar: Medicii de familie anunță că nu vor elibera vineri rețete compensate (VIDEO)
Medicii de familie anunță ca nu vor elibera vineri rețete compensate. Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, Rodica Tănăsescu, președinte Societatea Națională de Medicină a Familiei (SNMF), a declarat că nu au fost semnate contractele adiționale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și că medicii sunt puși în situația de a lucra într-o semiilegalitate.
”Noi nu amenințăm cu nimic. Vrem să acordăm servicii medicale normale, în liniște, pacienților noștri. Mai mult, deși încă nu sunt semnate contractele adiționale, suntem de acord și am decis împreună să acordăm servicii medicale gratuite, deși încă nu avem semnate contractele adiționale. Ceea ce nu putem elibera în afara contractului, sunt documentele în contract cu Casa. Eu sper că aceste lucruri se vor rezolva. De ani de zile, în fiecare an avem această problemă. Suntem puși în situația de a lucra într-o semiilegalitate, pentru că aceste contracte se semnează de cele mai multe ori retroactiv, ceea ce nu este normal. De fapt, este și un semnal de atenționare că ne dorim rezolvarea problemelor din contractele noastre astfel încât să putem lucra normal, pentru pacienții noștri”, a declarat președintele SNMF.
„În fiecare an avem probleme și suntem fortați să lurcrăm în afara legii cu contracte care se semnează retroactiv. Nu am discutat cu nimeni pentru că nu am fost invitați la discuții. Nu te poți duce la ministru și să intri la domnia sa fără să fii invitat. Suntem deschiși la discuții, vrem ca lucrurile să se rezolve. Pacienții noștri vor fi văzuți, nu amenințăm cu nimic, cei care au nevoie de rețete compensate, îi vom reprograma. Pacienții nu vor fi afectați”, a mai spus Rodica Tănăsescu.
Probleme în sistemul sanitar: Medicii de familie anunță că nu vor elibera vineri rețete compensate
#DIRECT_ONE_vwhziw#