Procentul adolescenților români dependenți de rețelele de socializare, cel mai mare din UE. Ce înseamnă utilizare problematică a social media

Procentul adolescenților români dependenți de rețelele de socializare, cel mai mare din UE. Ce înseamnă utilizare problematică a social media
Sursa foto: Freepik / @freepik

România se află pe primul loc, în ceea ce privește procentul adolescenților români care folosesc platformele de social media, într-o manieră problematică, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), toamna aceasta. Folosirea problematică a social-media  presupune comportamente care afectează starea de bine mintală, socială și școlară.

În cadrul acestui studiu, realizat ultima dată în noiembrie 2022 în România, adolescenți de 11, 13 și 15 ani au fost întrebați, printre altele, și despre manifestarea unor comportamente ce indică folosirea problematică a social-media. Dacă răspundeau „da” la cel puțin șase dintr-un total de nouă întrebări, erau încadrați la folosire problematică a social-media, similară comportamentelor unor persoane dependente, potrivit Edupedu.ro.

Cel mai recent studiu care s-a concentrat pe folosirea problematică a social media, desfășurat în perioada 2021-2022, în 40 de țări din Europa, Asia Centrală și Canada, se urmărea o schimbare în comportamentul adolescenților, în contextul pandemiei Covid-19, comparându-se rezulatatele studiul precedent, derulat în 2018.

Procentul adolescenților români care vorbesc cu prietenii online, mai mare decât media țărilor participante

Potrivit raportului internațional, România are cea mai mare pondere a utilizatorilor problematici (utilizarea problematică a social-media fiind similară comportamentelor unor persoane dependente), cu o medie de 22% din totalul copiilor și adolescenților. Procentul este de două ori mai mare decât media țărilor din studiu (11%) și semnificativ mai mare față de următoarele țări din clasament, Malta (18%) și Bulgaria (17%)

La polul opus, țările cu cel mai redus procent al copiilor și adolescenților cu un nivel problematic de utilizare social-media sunt Olanda (5%), Ungaria și Suedia (7%), Republica Cehă și mai multe țări nordice (8%).

Comparativ cu alte țări care au luat parte la acest studiu, adolescenții români, din toate categoriile de vârstă (11, 13, 15 ani) păstrează contactul online cu prietenii într-o măsură mai mare decât media țărilor participante:

  • 11 ani – 24% România (20% media internațională);
  • 13 ani – 33% România (27% media internațională);
  • 15 ani – 36% România (31% media internațională).

Situația este similară și în cazul păstrării contactelor cu un grup mai larg de prieteni, dar și în cazul păstrării contactelor cu persoane întâlnite online.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:02 - Marea prigoană împotriva străinilor. Trump trimite armata la granița cu Mexicul
23:57 - Funeriu, candidat la prezidențiale, nu vrea susținerea partidelor: Un om care și-a reprezentat țara la olimpiade internaționale, cum sunt eu, nu cere sprijinul corijenților / Nu putem face din România o țară mare cu politicieni mici (VIDEO)
23:48 - Cinci bărbați din Vâlcea au fost arestați. Ei au răpit un tânăr pentru a-i fura criptomonedele, în valoare de zeci de mii de euro
23:32 - Călin Georgescu, desființat de un fost ministru al Educației: „Un simptom al faliilor din societate, precum mucii la răceală”
23:17 - Buzău: Familia copilei de 13 ani hărțuită de profesorul de matematică se teme pentru siguranța ei la școală. Bărbatul de 66 de ani revine la catedră. „Nu știu ce se va întâmpla”
22:58 - Accident mortal în Mehedinți. Un șofer s-a izbit într-un cap de pod după ce a pierdut controlul volanului
22:52 - Crin Antonescu, despre o eventuală retragere a lui Iohannis de la Cotroceni: „N-ar rezolva toată tensiunea din societate, dar ar fi un pas” (VIDEO)
22:40 - Fiica lui Crin Antonescu ocupă o poziție importantă într-o companie elvețiană. Irina face carieră în afaceri internaționale
22:25 - Mii de dolari pentru a posta pe Facebook și Instagram. Cum pot creatorii de conținut să primească banii
22:20 - Surse: Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, ar fi fost denunţat la DNA chiar de Vladimir Ciorbă, patronul Nordis. Acuzațiile