Procesul dintre Traian Băsescu şi Dinu Patriciu, amânat pentru 12 noiembrie
Procesul în care Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004 a fost amânat pentru 12 noiembrie.
În 19 octombrie 2011, Traian Băsescu a câştigat la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti acest proces, însă Dinu Patriciu a făcut recurs la Tribunalul Capitalei. (Detalii AICI)
Potrivit Mediafax, avocații președintelui au mai depus acte la dosar, iar apărătorii lui Patriciu au cerut termen pentru pregătirea apărării.
Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de 50 de bani.
Incidentul pentru care s-au acţionat în instanţă Traian Băsescu şi Dinu Patriciu ar fi avut loc în timpul unui miting electoral care a avut loc în 2004, în campania electorală din acel an. În motivarea deciziei din octombrie instanţa arată că afirmaţiile omului de afaceri legate de filmuleţul din campania din 2009 i-au vătămat reputaţia şi onoarea şefului statului, cu toate că acesta a câştigat ulterior alegerile.