Procesul în care Monica Iacob Ridzi cerea întreruperea pedespsei a fost amânat pentru 5 iunie
Pe 8 mai trebuia să se judece procesul în care Monica Iacob Ridzi cere întreruperea executării pedepsei, dar judecătorii au amânat sentința pentru 5 iunie, potrivit Agerpres.
Fostul ministru al Tineretului și Sportului cere întreruperea pedepsei din motive medicale, iar instanța a amânat procesul deoarece nu a sosit expertiza de la Institutul Național de Medicină Legală care să ateste că Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Această probă ar urma să fie atașată la dosar.
Pe de altă parte, soțul fostului ministru spunea în urmă cu o lună că femeia are mai multe probleme medicale și o imunitate scăzută, astlfel că nu mai poate sta în penitenciar.
Ridzi a fost condamnată definitiv la cinci ani de închisoare cu executare de ÎCCJ pe 15 februarie într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.