Procuror DNA, despre dosarul "Colectiv": Sunt suspiciuni cu privire la fapte de abuz în serviciu. Sunt vizați funcționari din cadrul Primăriei Sector 4, inclusiv primarul

Publicat: 05 11. 2015, 15:31
Foto: Captură video

Marius Iacob, procurorul care instrumentează dosarul „Colectiv”, a vorbit despre implicarea lui Piedone și susține că există suspiciuni cu privire la fapte de abuz în serviciu, vizați fiind funcționari din cadrul Primăriei Sector 4, inclusiv primarul.

„Joi, la DNA, a fost înregistrată o cauză penală. Cercetările vizează faptul de competența DNA, respectiv abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit, complicitate la această faptă și fals intelectual. Procurorul șef al DNA a dispus ca doi procurori și mai mulți ofițeri de poliție să efectueze acte de urmărire penală în cauză”, a explicat Iacob.

Tot joi se va stabili un plan de anchetă, a subliniat oficialul.

Întrebat dacă există o posibilă vinovăție a celor de la primărie, Iacob a precizat că „sunt indicii cu privire la comiterea unor fapte de corupție în legătură cu circumstanțele în care a fost emisă autorizația de funcționare a clubului Colectiv. Sunt vizați funcționari din cadrul Primăriei Sector 4, inclusiv primarul”.