Procurorii au reţinut 26 medici și angajați de la laboratoare de analize, în dosarul decontărilor ilegale
UPDATE 22:40: Alte 11 persoane au fost reţinute, vineri seară, în dosarul decontărilor ilegale de analize medicale, numărul celor pentru care a fost dispusă această măsură preventivă ajungând astfel la 37.
26 de medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize au fost reţinuţi, vineri seară, în dosarul decontărilor ilegale de peste 500.000 de euro, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Cei 26 vor fi prezentanţi instanţei, sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că a dispus începerea urmăririi penale faţă de 42 de persoane, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită şi dare mită.
Cele 42 de persoane ar fi eliberat nu mai puţin de 14 mii de reţete fictive. Fictivă era şi activitatea laboratoarelor medicale în care aceştia lucrau.
Medicii implicaţi sunt acuzaţi că au emis aproximativ 14.000 de buletine de analize fictive pe numele a circa 800 de persoane, pentru care primeau 10% din contravaloarea analizelor.
Unul dintre medicii acuzaţi de decontări ilegale de analize, cardiologul Sergiu Bârsan, angajat al Spitalului Elias Bucureşti, a fost ridicat de la o pensiune din Mehedinţi.
În dosar sunt cercetaţi şi angajaţii a două laboratoare de analize medicale din Capitală. Avocatul administratorului unuia dintre laboratoarele cercetate în dosarul reţetelor false susţine că acesta nu ştia de ilegalităţile pe care le-ar fi comis unii dintre angajaţii săi.