Procurorii nu au mai cerut mandat de arestare pentru persoanele reținute în dosarul fermei de porci a fiului lui Dragnea
Procurorii nu au mai cerut mandat de arestare pentru persoanele reținute în dosarul fermei de porci a fiului lui Dragnea.
Toate persoanele reținute în dosarul fermei de porci de la Salcia, printre care şi Ilie Liviu Dragne, administratorul fermei, au fost eliberate din arest. Procurorii nu au cerut mandat de arestare în dosarul de evaziune fiscală în care au fost efectuate percheziţii în mai multe locuri, inclusiv la ferma de porci.
După o noapte petrecută în centrul de arest preventiv al Poliției Capitalei, Ilie Liviu Dragne a devenit un om liber. Dragne, omul paravan din afacerile familiei liderului PSD Liviu Dragnea a fost ridicat după ce procurorii Parchetului General au descins la ferma de porci din Salcia. Omul de afaceri este acuzat de o evaziune fiscală de 200.000 de euro. Pentru că în această după amiază i-a expirat ordonanţa de reţinere, el a plecat acasă. A fost rezervat în declaraţii. În schimb, a vorbit avocata lui.
Dosarul în care a fost reţinut Ilie Dragne are în vizor un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de euro şi cuprinde alte 11 firme din Dâmbovița, Argeș, Brașov, Sibiu, Mureș, Vrancea, Călărași, Teleorman. În acest caz,s-au făcut nu mai puțin de 80 de percheziții, fiind vizate 12 societăți comerciale din diferite domenii.