Procurorul General: Nu poate fi înființată o comisie de anchetă care să verifice modul în care sunt asigurate echipajele de însoțire a coloanelor oficiale. Cazul Gigină a fost preluat de DNA
Procurorul general, Tiberiu Nițu, spune că nu poate fi înființată o comisie de anchetă privind coloanele oficiale. Într-o scrisoare adresată Camerei Deputaților, Nițu a transmis, referitor la dorința PNL de înființare a unei comisii care să verifice modul în care sunt asigurate echipajele de însoțire a coloanelor oficiale, respectiv condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care solicită astfel de servicii, că subiectul face deja parte dintr-o anchetă DNA pentru abuz in serviciu.
“La data de 20 octombrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost sesizat cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, la camera de gardă a Spitalului universitar de Urgență București a decedat numitul Gigină Bogdan Cosmin.
S-a reținut faptul Gigină Bogdan Cosmin, agent șef adjunct în cadrul Brigăzii Rutiere, folosea motocicleta MAI – 22976 și însoțea o coloană oficială în momentul producerii accidentului.
Prin ordonanța procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București din data de 3 noiembrie s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte, unde dosarul a fost înregistrat sub numărul 550/P/2015.
După analizarea materialului probator, procurorul din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a dispus declinarea cauzei în favoarea DNA, apreciind că în cauză există indicia de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu, raportat la modul de constituire și folosire a coloanelor oficiale ale ministrului Afacerilor Interne”, a spus Tiberiu Nițu, conform stiripesurse.ro.