Procurorul Mihai Betelie şi secretarul general al Primăriei Sectorului 1, Bogdan Grigorescu, cercetaţi în libertate într-un dosar de corupție

Publicat: 20 01. 2012, 20:12
Foto: ziuaveche.ro

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri seara, ca procurorul Mihai Betelie şi secretarul general al Primăriei Sectorului 1, Bogdan Grigorescu, să fie cercetaţi în libertate în dosarul în care sunt acuzaţi de corupţie, ei având interdicţie de a părăsi Capitala pentru 30 de zile.

Procurorul DNA a înaintat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care se va judeca la instanţa supremă. Bogdan Grigorescu a plecat de la instanţă în jurul orei 18.45, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere.

Mihai Betelie a fost suspendat din funcţia de prim-procuror al Parchetului Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, el fiin reținut joi, alături de Bogdan Grigorescu, secretarul general al Primăriei Sectorului 1.

Cei doi sunt acuzaţi că au participat la administrarea unei firme de mediu a unor rude sau apropiaţi şi au solicitat unui membru al unui partid politic să le faciliteze desfăşurarea activităţii.

Procurorii DNA au cerut instanţei emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele celor doi.