Profesorii se pregătesc de grevă generală. Marius Nistor: Salariile sunt mizerabile, investiții nu se fac. Răspunderea pentru declanșarea grevei e în totalitate a Guvernului (VIDEO)

Profesorii se pregătesc de grevă generală. Marius Nistor: Salariile sunt mizerabile, investiții nu se fac. Răspunderea pentru declanșarea grevei e în totalitate a Guvernului (VIDEO)
Sursă foto: Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” / Facebook

Sindicaliștii din Învățământ pregătesc o grevă generală. Profesorii vor majorarea salariilor, plata orelor suplimentare, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și creșterea anuală a investițiilor în Educație. Detaliile au veni de la Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, într-o intervenție pentru B1 TV.

Marius Nistor, despre greva generală în Educație

„Noi declanșăm referendumul prin care colegii noștri se pot pronunța vizavi de declanșarea acestei forme extreme de protest, care e prevăzută și în legislația specifică mișcării sindicale. E o formă extremă de protest la care suntem obligați să producem atâta vreme cât răspunsurile așteptate din partea Guvernului au întârziat să apară, deși angajamente au fost numeroase.

Nu mai putem continua mergând pe această politică a amânării unor decizii care sunt vitale pentru angajații din Educație.

Salarizarea mai mult decât deficitară, salarii mizerabile pentru colegi care au studii superioare de lungă durată, salarii de mizerie pentru colegii care reprezintă personalul nedidactic – 1.900 de lei pe lună, în condițiile în care prețurile la utilități au crescut dramatic și rata inflației e cea pe care o știm cu toții, salariile scăzute ale personalului didactic auxiliar, nemulțumirile existente în rândurile directorilor unităților de învățământ preuniversitar, a contabililor, a secretarilor ne determină să recurgem la această formă de protest”, a declarat Marius Nistor.

Profesorii urmează să se pronunțe, până pe 10 mai, dacă sunt de acord cu declanșarea grevei generale.

„În momentul în care se întrunesc condițiile legii, greva va fi declanșată pe 22. Până atunci, mai avem marșul de protest din 10 mai și cele două zile de pichetare din 25 și 26 aprilie”, a continuat liderul de sindicat.

Acesta a precizat apoi că grevă generală însemană că profesorii nu vor mai intra la ore, „iar răspunderea e în totalitate a reprezentanților Guvernului României”.

Marius Nistor, despre salariile profesorilor

Nistor a mai susținut să salariile din Educație trebuie să fie „la media salariului la nivelul economiei naționale, deci de la 6.800 de lei brut”. În loc de asta, acum un cadru didactic cu 40 de ani vechime, de exemplu, are un salariu de 4.300 – 4.400 de lei net și va avea „o pensie specială prin micimea ei”.

Amintim că, potrivit grilei Ministerului Educației, un șofer din minister a ajuns, luna trecută, la un venit cât al unui profesor cu 25 de ani vechime și gradul I, aflat la maximul carierei sale.

Cât despre investițiile care se fac în Educație, Marius Nistor a susținut că încă nu avem nici măcar internet în toate unitățile de învățământ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`