ALERTĂ METEO: Schimbare RADICALĂ a vremii la început de weekend! Care sunt județele vizate!
Sâmbăta, vremea va fi în general instabilă și se va răci față de ziua de vineri în jumătatea estica, unde înnorările vor fi accentuate și mai ales în cursul zilei se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
În restul țării, temperaturile vor crește ușor, față de intervalul anterior, cerul va fi variabil, fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat, scrie fanatik.ro. Izolat vor fi condiții de grindină.
DRAMA CONTINUĂ PENTRU MIHAI CONSTANTINESCU! MEDICII I-AU EXTIRPAT RINICHIUL! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)
Va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte sau prin acumulare, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 și 16 grade.
INCENDIAR! APARIȚIA CARE SCHIMBĂ TOT CE ȘTIAM DESPRE SINUCIDEREA MĂDĂLINEI MANOLE! VEZI AICI IMAGINI DE COȘMAR
În Capitală, cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade.