„Proiect pentru România”, o emisiune cu oameni deştepţi pentru telespectatori educaţi
Duminică, 1 mai, debutează pe B1 TV emisiunea „Proiect pentru România”, cu începere de la ora 18.30.
Producţia este realizată de Vlad Nistor, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi prezintă realitatea elitelor într-o societate care apreciază mai mult pragmatismul. Mai există oameni pasionaţi de cultură, de filosofie, de arheologie? Mai sunt mentori pentru cei pasionaţi de cercetarea în amănunt a culturii unei ţări aflate într-o permanentă tranziţie?
Vlad Nistor propune un demers curajos într-o lume saturată de politicieni şi vedete plicticoase: aducerea în prim plan a elitelor culturale.
Invitatul primei ediţii este profesorul Mircea Dumitru, profesor la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, prorector al Universităţii Bucureşti, specialist în logică filosofică.