Protest la Salina Ocna Dej: Peste 100 de mineri s-au blocat în subteran, din cauza tăierii fondului de salarii

Publicat: 19 12. 2015, 10:50
Foto: adevarul.ro

Protest extrem la Salina Ocna Dej, unde peste o sută de mineri s-au blocat in subteran, nemulţumiţi că le-a fost tăiat fondul de salarii.

Minerii spun că solicitările lor nu au fost respectate de către cei din conducere, după ce la începutul acestei săptămâni, în urma unui alt protest, li s-a promis că problemele lor vor fi rezolvate.

Peste o sută de mineri s-au blocat din nou în subteran la salina Ocna Dej, dupa protestul de la inceputul acestei săptămâni.

Oamenii sunt nemultumiti după ce le-a fost tăiat fondul de salarii deși și-au îndeplinit planul pe acest an.

Din cauza grevei, s-a format o coadă de peste doi kilometri cu zeci de camioane care așteaptau să încarce sare de la Salina Ocna Dej.