Prună, acuzată de manipulare și dezinformare de către Baroul București. Ponta: Salut acest act de curaj și responsabilitate civică al reprezentanților avocaților
Raluca Prună este atacată dur de către reprezentanții Baroului București, care, prin intermediul unui comunicat oficial, o acuză pe aceasta de dezinformare și manipulare a opiniei publice prin declarații false, în ceea ce privește declarația ministrului Justiției că, prin modificarea legii de exercitare a profesiei de avocat, aceștia vor dobândi "imunitate absolută".
"Consiliul Baroului București critică ferm modul în care opinia publică a fost indusă în eroare, prin acreditoarea ideii că în proiectul de lege pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat ar exista o «imunitate» pentru avocați, în realitate proiectul de lege având ca scop exclusiv protejarea dreptului constituțional la apărare al oricărei persoane, în justiția civilă sau penală.
Prin această dezinformare, cu ajutorul unei retorici de «mânie proletară», se încearcă, în realitate, lipsirea de conținut a dreptului la apărare și privarea persoanei de orice apărare, inclusiv în fața organelor de represiune ale statului", se arată în comunicatul oficial al Baroului București.
CITEȘTE COMUNICATUL INTEGRAL AL BAROULUI BUCUREȘTI AICI
Comunicatul se referă la afirmația Ralucăi Prună prin care aceasta a spus că: "Mâine am să merg în plen. Voi spune de ce nu cred că legea astfel cum a fost modificată este o lege bună. Și spun asta ca avocat. N-am să intru acum în detalii, dar cred că nu putem face din nicio profesie liberală, fie și din profesia liberală a avocaților o profesie care se bucură de o imunitate absolută. Este ceva nemaiîntâlnit în Uniunea Europeană, cel puțin. Pericolul lipsirii persoanei de dreptul la aparare-rezultat al manipularii ca avocatii ar dori o «imunitate»".
Nici fostul premier Victor Ponta nu a rămas indiferent, acesta distribuit pe pagina oficială de Facebook un articol al evz.ro pe această temă, alături de un comentariu al situației în care ministrul Justiției se află.
"Salut acest act de curaj și responsabilitate civică al reprezentanților avocaților (chiar dacă vine după multe umilințe și tăceri greu de explicat)!
Sistemul de FRICĂ și INTIMIDARE care se construiește «pas cu pas» poate fi oprit doar dacă din ce în ce mai mulți înțeleg că «drepturile individuale nu sunt un lux»! Și că cei care tac azi de frică maine vor fi victimele acestor oameni care gândesc și acționează cu aceeași mentalitate ca a Securității din anii '50!", a scris Ponta.
Reacție Victor Ponta pe Facebook