Radu Banciu, despre demisia ministrului grec al Finanțelor: Nu putem să vorbim acolo decât de oameni care și-au ratat misiunea. Din punct de vedere profesional sunt niște învinși cu toții (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit în ediția de luni a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre demisia ministrului de Finanțe grec, Yanis Varoufakis.
”Yanis Varoufakis a renunțat finalmente la post, printr-o postare pe site-ul său. (…) Fără să o numim demisie de onoare, pentru că într-un colaps economic cum este al Greciei, cu toții sunt vinovați. Nu putem să vorbim acolo decât de oameni care și-au ratat misiunea. Din punct de vedere profesional sunt niște învinși cu toții, dar, în orice caz, modul în care el a înțeles în ceasul al 12-lea să plece, mai ales că se pare că negociatorii europeni nu îl mai voiau, este totuși un lucru de agreat în aceste momente”, a comentat Banciu.
El consideră că în politica europeană nu mai există dreapta și stânga.
”Grecii nu sunt învinșii unei politici de drepta sau de stânga. Sunt învinșii unei politici anacronice, venite din altă lume, prost înțeleasă și evident că, în fața unei asemenea situații, nu poți să dai vina doar pe unii, pe o anumită categorie, cu toții sunt în aceeași oală”, a spus Banciu.
”Nouă ni se cere acum să fim proape de poporul grec. Păi nu am fost niciodată departe de poporul grec, dar aici e vorba de chestiuni economice. Pe partea economică e ca la matematică. Nu poți să fii aproape de unul care nu știe. Economic vorbind, sunt cifre. Cum să fii aproape de poporul grec care s-a făcut de râs”, a mai comentat Radu Banciu.