Radu Banciu, despre poezia Monicăi Iacob Ridzi: Cred că ar fi avut succes la cenaclul Flacăra. Păunescu ar fi primit-o (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit în ediția de luni a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre poezia publicată de Monica Iacob Ridzi în închisoare.
„Poezie despre viaţă” este scrisă de mână, pe două pagini, are zece strofe de patru sau şase versuri, în care Monica Iacob Ridzi vorbeşte despre condamnarea sa, despre dragostea pe care le-o poartă celor doi copii, care o fac să reziste, despre boală şi durerile pe care le îndură.
”Dau vieţii mele scurt răgaz/Un ceas/ Sunt stâncă, munte şi zăgaz/Nu voi ceda ce mi-a rămas”, este prima strofă a poeziei fostului ministru al Tineretului.
„Nu a contat că sunt un om drept/Că niciun leu nu am luat/Că nimeni nimic nu mi-a dat/Că atribuţiile mi le-am respectat/ (…)/Nu a contat că sunt un om nevinovat/Nu a contat că sunt un om bolnav/ Nu a contat că doi copii mici rămân fără mamă/(…) Gândul îmi zboară spre cei doi copii ai mei/Cei doi îngeraşi, Maria şi Andrei./Cu gândul la ei încerc să rezist/Deşi inima-mi plânge şi sufletul îmi este trist/Mă simt tot mai rău, slăbită, fără puteri/Îmi vine să plâng, am mari dureri/Încerc să rezist, dar îmi e foarte greu/Dacă voi muri mă rog ca de cei doi copii să aibă grijă Dumnezeu”, sunt două strofe din poezia lui Ridzi.
”Comisia Europeană ne cere mai mulți condamnați. Așa se face că oameni nevinovați au ajuns să fie condamnați, să stea departe de familie”, mai spune fostul ministru.
”Irezistibila Monica Iacob Ridzi Piți, are toate numele pământului femeia asta. Într-adevăr a fost un moment de cumpănă. Finalul este remarcabil, cred că ar fi avut succes la cenaclul Flacăra. Păunescu ar fi primit-o întrucât Monica e fată drăguță și are licăririle astea de căprioară în ochii ăia triști. Îți vine să îi mănânci, să-i sorbi. Păunescu care ar fost mai mult gagicar decât poet ar fi primit-o pe scenă, scria el în locul ei”, a spus Banciu.
Ridzi a câştigat premiul al doilea la concursul „Poezie de puşcărie”. (Detalii AICI)