Radu Banciu: ”Gaura neagră = PDL = USL = aceeași mizerie” ar scrie pe un banner al ONG-iștilor independenți
Jurnalistul Radu Banciu a prezentat, joi seară, în cadrul emisiunii ”Lumea lui Banciu”, de pe B1 TV, ”toate glumele despre cea mai mare gaură neagră descoperită de astronomi”, glume adunate de jurnaliștii de la Kamikaze.
Asta după ce astronomii au descoperit o nouă gaură neagră, situată la circa 250 de milioane de ani lumină de Terra, despre care spun că ar putea fi una din cele mai mari depistate până în prezent. (Detalii AICI)
Aflăm astfel răspunsul la întrebarea ”Ce a făcut George Copos când a auzit că în interiorul unei găuri negre nu există timp?” ”Și-a vândut toate ceasurile.”
”Victor Ponta a anunțat și el că a descoperit o gaură gri-închis, altundeva în Univers, fără legătură cu aia neagră deja descoperită” ar fi o altă glumă, despre care Banciu a remarcat că efectul este foarte bun mai ales dacă în vorbire ”aia neagră” se confundă cu ”oaia neagră”.
Nu în ultimul rând, potrivit unei alte glume pe un banner afișat de ONG-iștii independenți la intrarea în Univers ar scrie ”gaura neagră = PDL = USL = aceeași mizerie”.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf