Radu Banciu: Klaus Iohannis este un președinte care strălucește prin absență, dar nu trebuie atacat pentru că și-a făcut concediul în afara țării (VIDEO)

Publicat: 21 04. 2015, 08:09
Foto: B1 TV

Radu Banciu a vorbit în ediția de marți a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre concediul președintelui Klaus Iohannis, în contextul în care au exista voci din presă care susțineau că șeful statului ar trebui să își petreacă vacanțele în țară.

„În România nu-ți poți face concediile. Sigur că președintele Traian Băsescu obișnuia să le facă, el era mai din popor, avea alte obiceiuri și alte tabieturi, dar în România, în mod normal, un om serios, la o asemenea funcție, nu poate să-și facă niciun fel de concediu. Deci este normal, atât timp cât turismul românesc nu există și țara este de râpă, să te duci într-un loc civilizat. Nu trebuie să stea Klaus Iohannis aici, la coada vacii, ca să fie popular”, a spus Radu Banciu. 

”El a câștigat alegerile prezidențiale fluierând. Își poate permite o vacanță oriunde. Și indiferent că e scumpă sau e ieftină, nu e problema noastră, atât timp cât toți oamenii de afaceri din România fac ce vor și nu îi întreabă nimeni nimic. Dacă asta e problema României, dragi colegi jurnaliști, vă înșelați amarnic. Dacă doriți să îi dați în cap președintelui Iohannis și nu știți cu ce, nu îl atacați cu concediile, pentru că în concediu omul merge unde vrea el. Luați-l cu altele, dar nu cu asta, pentru că este totalmente nepotrivit. Aici rândem de el, cu toate lipsurile lui și toate absențele sale, că într-adevăr este un președinte care strălucește prin absență, dar hai să nu îl plesnim acum pentru că ne e rușine sau din invidie că a ajuns el la putere. A câștigat, vă reamintesc, cel mai clar mandat din istoria României democratice, mai clar de atât nu se putea”, a mai comentat Banciu.

Radu Banciu, despre concediul lui Klaus Iohannis