Radu Mazăre ar putea reveni în locul său preferat de refugiu, Madagascar. Avocatul fostului primar al Constanței, Mihai Hotca, a declarat că toate actele în baza cărora clientul său a fost extrădat din Madagascar au fost declarate nule de oficialii statului african.
„A avut loc frauda de extrădare și a fost încălcat principiul specialității din legislația internațională în materie penală. Autoritățile malgașe au purces la predarea lui Radu Mazăre fără să existe o hotărâre a unei instanțe și fără avizul ministrului Justiției din Madagascar.
Prin hotărârea din 7 septembrie anul acesta, definitivă din 7 octombrie, s-a constatat că sunt nule toate actele emise de Parchetul General din Madagascar, două autorizații de predare și un ordin de extrădare din penitenciar. Înseamnă că potrivit acestei hotărâri, dl. Mazăre trebuie să se întoarcă în statul Madagascar pentru a fi reluată procedura de extrădare. Acțiunea pe care o vom face zilele următoare este contestație la executare”, a declarat avocatul lui Mazăre, la Antena 3.
Fostul primar al Constanței a fugit în decembrie 2017 în Madagascar, unde a cerut azil politic. În 2019 a fost extrădat, pentru a executa o pedeapsă de 9 ani pentru corupție.
Pe 14 mai au admis cei din Madagascar extrădarea lui Mazăre. Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acestuia. O escortă formată din poliţişti români s-a deplasat în Madagascar pentru preluarea lui Radu Mazăre.
După 11 ani de procese, Radu Mazăre a fost condamnat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 ani de închisoare, cu executare, în dosarul retrocedărilor în care, inițial, primise o pedeapsă cu suspendare.