Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, achitat definitiv în dosarul instrumentat de DNA
Avocatul Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost achitat în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii. Decizia aparține Curții Supreme și este definitivă. Și în primă instanță acesta a fost achitat, informează G4Media.
Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals intelectual. În primă instanță, el primise 3 ani cu suspendare.
Procurorii DNA au susținut că, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, beneficiind de complicitatea lui Radu Pricop, a exercitat acţiuni de constrângere asupra omului de afaceri Alexandru Horpoș, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4 milioane euro, nedatorată de acesta din urmă.
”Astfel, firma la care Lucinschi era asociat/acţionar a introdus la DIICOT o plângere penală, dând, în mod intenţionat, unor afaceri comerciale nerentabile o încadrare juridică penală. Acţiunile de constrângere au constat în condiţionarea retragerii plângerii penale respective de acceptul omului de afaceri de a remite suma de bani menţionată. De asemenea, inculpatul Lucinschi i-a promis omului de afaceri că va depune diligenţele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor care făceau obiectul plângerii într-o infracţiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează”, au acuzat procurorii.
Lucinschi a pretins şi a primit de la omul de afaceri dreptul de creanţă asupra sumei de 2 milioane de euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.
”Soluţia semnării contractului fictiv de împrumut a fost identificată de inculpatul Pricop, care, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, l-a sprijinit în activitatea infracţională pe Lucinschi, prin formularea mai multor soluţii nelegale, menite să justifice remiterea banilor către acesta. Prin acest document, întocmit la instigarea inculpatului Pricop, Sergiu Lucinschi a declarat în mod nereal, sub semnătură proprie, în faţa notarului public, că, în perioada 2008-2010, i-a dat omului de afaceri cu titlu de împrumut suma de 2.000.000 euro, omul de afaceri recunoscând acest lucru şi angajându-se să îi restituie până la data de 24 decembrie 2015”, a mai acuzat DNA.