Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a atras atenția cât de periculoase sunt teoriile conspirației rostogolite în contextul pandemiei de coronavirus – la mijloc sunt viețile oamenilor. Medicul a subliniat că, din cauza acestor „fabulații”, mulți oameni nu mai respectă regulile și se îmbolnăvesc, unii care sunt bolnavi refuză să vină la spital și mor, iar alții care ajung în spital, dar refuză internarea, ajung zile mai târziu cu forme și mai grave de COVID-19. Sunt cazuri în care rezultatul este decesul pacientului.
Radu Țincu a făcut aceste precizări după ce a fost întrebat mai ales în legătură cu atitudinea Oliviei Steer, una dintre cele mai vehemente antivacciniste din România.
Una dintre ieșirile recente ale fostei vedete TV este, poate, și cea mai agresivă de până acum. Într-o postare pe Facebook, Olivia Steer a scris că pacienții cu COVID-19 mor „sufocați și însetați”, uciși de „protocoalele criminale ale Organizaței Mondiale a Sănătății” și cu „complicitatea criminală a eroilor din linia întâi”. Steer e urmărită de peste 70.000 de oameni pe rețeaua socială și i-a îndemnat pe aceștia să meargă la protestele anti-restricții.
„De la OMS, de la modul în care sunt prezentate datele, de la protocolul de tratament și se ajunge până la medicii de terapie intensivă, care sunt adevărați criminali, într-o complicitate directă cu Guvernul, care la rândul lui este direct conectat cu oculta mondială. E greu de demontat o astfel de conspirație”, a spus medicul Radu Țincu, la Digi24, întrebat despre atitudinea Oliviei Steer.
Țincu a mai spus că mesajul lui Steer este, de la un capăt la altul „o conspirație”, „o fabulație” și „un delir”.
„Însă, ceea ce există dincolo de asta sunt acei oameni care mor în ATI, acei din ce în ce mai mulți oameni care nu mai au loc în secțiile de terapie intensivă. Nu s-a pus în niciun moment problema ca oamenii să nu poată protesta, însă aceste proteste, însoțite de iresponsabilitate, nu fac decât să crească rata de transmitere a virusului și să crească și mai mult presiunea pe spitale. În această zi nu cred că există vreun spital în București care să aibă locuri la ATI.
În mod clar este o instigare și toată lupta de a încerca stăpânirea pandemiei poate fi dusă în derizoriu de astfel de declarații publice, care creează dezorientare în rândul populației și sunt și false. Ca să spui că la ATI, unde pacienții primesc oxigen sau sunt ventilați mecanic, ei se asfixiază este un lucru fals. Este total invers, oamenii sunt aduși pentru că nu mai pot să respire și au nevoie de asistență respiratorie și suport respirator”, a explicat Radu Țincu.
Acesta a făcut apoi referire la calcule potrivit cărora numărul de victime COVID în România se apropie de numărul de vieți pe care le-a pierdut țara noastră în al Doilea Război Mondial.
„Oamenii din terapie intensivă nu au cum să fie însetați și înfometați, pentru că ei sunt hrăniți. Terapie intensivă este acea specialitate care îi hrănește pe oamenii aflați în stare gravă. Există nutriție care ajunge la nivelul stomacului prin anumite dispozitive și nutriție care ajunge pe venă. Este foarte greu să demontezi o astfel de fabulație care cuprinde la fiecare nivel al acestei pandemii există o teorie a conspirației”, a mai explicat medicul, pentru Digi24.
Radu Țincu a repetat că răspândirea acestor conspirații chiar are efecte grave – mai mulți oameni se îmbolnăvesc.
Acesta și-a manifestat apoi regretul că unele dintre aceste derapaje au început să vină chiar și din rândul colegilor de breaslă.
„Este o realitate: cel puțin în zona București trăim în aceste zile o tragedie, spitalele sunt asaltate de oameni. Întrebarea se pune când ne vom da seama cu toții că nimeni nu minte, probabil că va fi necesar acel scenariu pe care nimeni nu și l-a dorit, cum am văzut în Italia în vârful pandemiei, când oamenii mureau în ambulanțe, în fața spitalelor”, a mai spus dr. Radu Țincu.
Medicul a spus că „în mod cert trebuie să se facă ceva” din punct de vedere legal, pentru că răspândirea acestor conspirații are efecte tot mai puternice – tot mai mulți oameni bolnavi refuză să vină la spital. Alții vin, dar refuză internarea și sunt aduși în stare gravă peste câteva zile.
„Acest tip de mesaj dat în spațiul public nu face decât să crească mortalitatea. Aceste persoane sunt responsabile, dincolo de partea legală, sunt responsabile din punct de vedere moral de cei care se îmbolnăvesc pentru că le urmează sfaturile”, a mai declarat medicul Radu Țincu, pentru Digi24.