Râmnicu Vâlcea: Spitalul Județean, amendat pentru că pacienții nu ridicau medicamentele de la farmacia cu circuit închis a instituției

Râmnicu Vâlcea: Spitalul Județean, amendat pentru că pacienții nu ridicau medicamentele de la farmacia cu circuit închis a instituției
Foto: adevarul.ro

Un control făcut de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a scos la iveală faptul că un spital din județul Vâlcea obliga pacienții să cumpere medicamente, deși ele existau în farmacia instituției.

Un caz concret este cel al unui pacient internat în spital cu pancreatită. A primit de la medici o listă cu medicamentele necesare pentru tratamentul din spital și spune că a cheltuit între 50 și 150 de lei pentru doctorii, scrie Digi24.

„La unii pacienți erau medicamente consemnate pe foaia de observație, ori în condică nu erau trecute, au fost cumpărate de către pacienți şi nu ridicate de la farmacia cu circuit închis a spitalului. S-au constatat nereguli la întocmirea foilor de observaţie. Data externării, de pildă, la unele, era eronată. Şi datorită acestui fapt apăreau persoane care au beneficiat de servicii medicale şi ele figurau decedate”, a declarat un medic șef al CAS Vâlcea.

Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea a fost amendat cu 174.000 de lei, însă juriștii instituției vor contesta sancțiunea în instanță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`