S-au opus căsătoriei și și-au pierdut fiica! O adolescentă a fost răpită de iubitul ei și părinții acestuia
Caz ca-n filme într-olocalitate din Vrancea. O adolescentă de 17 ani a fost răpită de iubitul ei,după ce părinţii săi au refuzat relația lor, opunându-se și căsătorieidintre cei doi.
Tatăl fetei a alertatpoliţia, după cefiica sa fusese răpită de acasă. Se pare că aceasta trăieşte o poveste de dragoste cu un tânăr de 20 de ani, însă părinţii adolescentei nu sunt de acord cu relaţia, scrie spynews.ro.
Tinerii voiau să se căsătorească, dar părinții fetei nici nu voiau să audă de acest lucru.Însă, de cealaltă parte, părinții băiatului se află chiar la polul opus. O iubesc pe tânără și chiar își doresc ca ea să facă parte din familie, de aceea, cei doi și-au ajutat băiatul, împreună cu un alt prieten de-al tânărului, în vârstă de 29 de ani, să o răpească pe adolescentă de la locuința părinților.
Imediat cum autoritățile au fost sesizate în acest caz, nu mai puţin de 26 de poliţişti au acţionat pentru a o găsi pe minoră cât mai repede.
Oamenii legiiau precizat că cele două familii au avut discuţii încă de pe data de 15 august cu privire la o posibilă căsătorie între cei doi, însă părinţii fetei nu au fost de acord. Acum, tânărul de 20 de ani şi tatăl său au fost reţinuţi pentru 24 de ore șiurmează să ajungă în faţa Instanţei cu o propunere de luare a unei măsuri preventive.